"Fiţi, dar, voi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este".


Matei 5:48

vineri, 24 februarie 2012

Definitia Divinului (Brahman) din Bagavad Gita


“...mâinile şi picioarele Sale sunt pretutindeni, capetele, ochii şi chipurile Sale nenumărate sunt oriunde întoarcem privirea, pretutindeni are urechi; neţărmurit, El se află în lume, o umple şi o învăluie; El este existenţa universală care îmbrăţişează totul.
Toate simţurile se deschid şi însuşirile acestora îşi au obârşia în El, dar El este deopotrivă dincolo de ele; este desprins de toate şi în acelaş timp susţine totul; se bucură de guna (tendinţe) deşi nu este îngrădit de ele.
Mişcător şi nemişcător, ceea ce se află înlăuntrul nostru este Brahman şi ceea ce se află în afara noastră este tot El. Datorită subtilităţii Sale, nu poate fi cunoscut (prin mijlocirea simţurilor externe sau interne); El este departe (pentru cel cufundat în necunoaştere) şi totodată nespus de aproape (pentru cel înţelept).
Brahman este nevăzut, este neîmpărţit, dar sălăsluieşte în fiinţe ca şi cum ar fi împărţit. Toate lucrurile se nasc de-a pururi din El, sunt în veşnicia Sa, se întorc de-a pururi în El.
Este Preastrălucirea strălucirilor, Cel de dincolo de tenebrele neştiinţei, este Cunoaşterea, obiectul Cunoaşterii şi ţelul Cunoaşterii. Brahman trăieşte în inima Totului”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu