Am citit ceva frumos preluat din codexurile găsite în 1945 la Nag Hammadi: o definiţie a Divinului, a supremului, a lui Ceea Ce Este. Dar acesta evident, este cu mult mai frumos. Se găseşte în Cartea Secretă a lui Ioan din codexul III.
Unicul este
de nemărginit, căci nu există nimic înaintea lui
care să-l mărginească,
de neînţeles, căci nu există nimic înaintea lui
care să-l înţeleagă,
De nemăsurat, căci n-a fost nimic înaintea lui
care să-l măsoare,
De nevăzut, căci nimic nu l-a văzut,
veşnic, căci există pentru veşnicie,
De nerostit, căci nimic nu-l poate înţelege pentru a-l rosti,
De nenumit, căci nu există nimic înaintea lui
care să-i dea nume.
Unicul este lumina nemăsurată, pură, sfântă, imaculată.
Este de nerostit şi e desăvârşit în nepieire.
Căci nu e doar desăvârşire ori binecuvântare
ori divinitate:
E mult mai măreţ.
Unicul nu este material şi nu e nematerial.
Unicul este mare şi nu este mic.
Nu se poate spune:
Cât de mare e?
Ce fel e?
Căci nimeni nu-l poate înţelege. (III:3)
Cam aşa poţi defini Divinitatea.... Şi asta cam sec...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu