"Fiţi, dar, voi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este".


Matei 5:48

vineri, 18 februarie 2011

varsta...


Vorbeam astăzi cu cineva despre ceea ce am scris eu şi implicit despre existenţa lui Dumnezeu. Şi îmi spunea că el nu crede în existenţa unor structuri superioare. De ce există oameni care nu cred  în astfel de existenţe? Şi de ce lor li se pare o prostie aceste  lucruri iar nouă cea mai mare descoperire? Cea mai mare realizare? Este cumva normal. E în firea lucrurilor.
Am să încerc să explic acest lucru...
Citeam deunăzi Ierarhiile cereşti ale Sfântului Dionsie Areopagitul. Şi în acea carte scrie că există nouă ceruri, al zecelea fiind al lui Dumnezeu. Sunt structuri superioare oamenilor, structuri ce au evoluat sau au fost aşa creaţi. Eu cred că sunt evoluaţi, măcar până la un anumit nivel. Ei, aşa cum există mai multe niveluri de existenţă şi, de ce nu, de conştiinţă în ceruri, tot aşa există şi niveluri de conştiinţă pe Pamânt. Sunt straturi, straturi. Unii se „integrează  în straturile inferioare, alţii în straturile superioare. Acum, ce îi face pe unii să fie mai “sus” iar pe alţii mai “jos”?
Simplu. Conştiinţa şi implicit vârsta fiecarui spirit. Trebuie să fac o paranteză şi să spun că noi nu suntem corpul fizic pe care-l vedem în oglindă. Noi de fapt  suntem un spirit  ce are câteva miliarde de ani vechime sau vârstă, şi care ne tot încarnăm şi reîncarnăm la nesfârşit. De fapt o să fie şi un sfârşit. Dar mai durează. Revenind... deci nivelul de conştiinţă ne determină locul sau spaţiul sau cerul unde vom ajunge după ce vom pleca din această lume. Unde vom ajunge provizoriu.
Să fiu mai concret. Oamenii care au o vârstă mai mică şi deci mai puţine încarnări au un nivel de conştiiţă jos. Aceşti oameni nu au capacitatea de a percepe pe Dumnezeu şi structurile superioare nouă. Ei cred că numai ceea ce se vede există şi lumea se rezumă doar la ceea ce este vizibil. Dar trebuie reţinut că nu sunt de “condamnat”  căci şi cei cu o conştiinţă superioară au trecut prin acest stadiu. Este un stadiu obligatoriu. “orice călătorie lungă începe cu un prim pas” spune o vorbă înţeleaptă. Ca să ajungi în clasa a doisprezecea trebuie să începi şcoala cu clasa întâi. Singura lor problemă care merită a fi condamnată ar fi că în baza liberului lor arbitru nu acceptă sub nici o formă “altceva” fiind şi categorici.
Oamenii sau spiritele, să fiu mai corect, care au o vârstă mare au şi o conştiinţă ridicată, ceea ce îi permite să trăiască cu certitudinea existenţei structurilor superioare oamenilor, şi chiar să comunice cu ele.
 Atunci când se vor pleca de pe Pământ aceste spirite se vor întoarce în cerul corespunzător nivelului de conştiiţă atins. Se vor întoarce în acelaşi cer sau mai sus.
În funcţie de progresele făcute.
    
 

5 comentarii:

  1. mda...acum imi trece prin minte o intrebare: cum iau nastere acele spirite noi?sau cum sa le spun copiii spirite?si de ce se mai creeaza spirite noi daca sunt atatea care se rotesc in nenumaratele dimensiuni ale universului?

    RăspundețiȘtergere
  2. inca ceva...am citit articolul de pe http://www.esoterism.ro/ro/centura-fotonica.php plus articolul despre epoca de aur, lucruri ce m-au pus in legatura cu ceea ce am citit in "conversatii despre dumnezeu"..lucruri ce ma pun pe ganduri...si mi-am amintit k mi-ai promis sa ma lamuresti in privinta celor care se sinucid...ce se intampla cu ei? unde ajung?sunt pedepsiti?imi pare tare rau k nu mai am timp sa ma informez in privinta lucrurilor care mi se par mie importante...din pacate ...traiesc intr-o societate ce , putin imi permite...astept raspunsul tau aici...sau la scoala!multumesc

    RăspundețiȘtergere
  3. pentru primul comentariu, cum se fac spiritele noi, iti recomand o carte. acolo se spune in detaliu. se numeste "din tainele vietii si ale universului". de ce se fac? pai, simplu. pentru fiecare planeta ce ia nastere in univers se fac spirite noi. asa cum au fost facute acum aprox. 4,7 mld. de ani pentru pamant. unele spirite ce traiesc pe pamant sunt mai vechi decat varsta pamantului, si au venit ca sa ajute la spiritualizarea celorlalti, iar marea majoritate sunt spirite ce au fost facute specal pentru a popula aceasta planeta.
    in ceea ce priveste al doilea comentariu, cei care se sinicid ajung in iad. stiu ca nu iti convine raspunsul, dar nu stii probabil ce inseamna iadul. siritul respectiv sta in intuneric 7 ani. pentru a-si ispasi pedeapsa. caci nu ai voie sa iti iei viata pe pamant. scopul incarnarii tale este altul. intunericul este altul decat intunericul pe care il poti vedea tu aici pe pamant, iar frica ce te impresoara acolo nu are corespondent cu orice frica de pe pamant. sa nu uiti ca diavolii chiar exista! sunt atatea de spus...

    RăspundețiȘtergere
  4. multumesc pt prima carte! as vrea sa-mi caut raspunsuri mai detaliate si pentru al doilea comentariu...imi poti recomanda o carte si pentru asta?multumesc frumos...sper numai sa-mi gasesc timp pentru curiozitatile astea!numai bine!:)

    RăspundețiȘtergere
  5. daca vrei neaparat vei gasi timp. ar trebui dealtfel sa gasesti timp pentru ceva ce este cel mai important intr-o viata de om. cat despre o carte pentru al doilea comentariu, eu nu am cunostinta de asa ceva. am dedus din celelalte carti citite. ceea ce numesti tu "curiozitati" sunt cautarile spiritului tau.

    RăspundețiȘtergere