Ierarhii spirituale

 Am citit o carte ce se numeşte “Ierarhii spirituale”, de Rudolf Steiner. Cartea este inspirată din Dionisie Areopagitul. Am găsit pe net câte ceva din ceea ce scria Dionisie în lucrările lui şi am sintetizat. Asta doar ca să arăt că mai există şi o altă lume, cu mult mai vastă decât cea văzută. Aşadar….         
 Ierarhiile cereşti sunt în număr de nouă, la rândul lor subîmpărţite în trei ordine majore, numite şi triade: prima, se află cel mai aproape de Dumnezeu şi cuprinde Serafimii, Heruvimii şi Tronurile, cei "cu mulţi ochi şi multe aripi". Al doilea ordin este format din Domnii, Virtuţi (sau Puteri) şi Stăpâniri, iar cel de-al treilea ordin este format din Întâietori (Arhai), Arhangheli si Ingeri. Numele fiecărei triade angelice indică caracteristica divină proprie ei, ne explică Dionisie Areopagitul: "Sfântul nume al Serafimilor semnifică «aceia care ard» sau, mai limpede spus, «aceia care purifică». Cel al Heruvimilor semnifică "cunoaşterea plenară" sau "efuziunea înţelepciunii". Numele Tronurilor indică vecinătatea tronului divin, fiind vorba deci de spirite foarte înalte care se află în imediata apropiere a lui Dumnezeu şi primesc în manieră directă şi imediată perfecţiunea şi cunoaşterea divină."  Dionisie Areopagitul afirma că "Inteligenţele cereşti sunt toate revelatoare si mesagere a ceea ce le precede. Cele mai elevate sunt animate direct de Dumnezeu, în timp ce celelalte, fiecare după forţele lor sunt sub tutela entităţilor animate de Dumnezeu." Armonia suverană a tuturor lucrurilor a prevăzut, în dorinţa sa de a ajuta fiinţele să se eleveze şi să se desăvârşească, dispunerea fiecărei fiinţe raţionale şi inteligente în cadrul unei ierarhii a ordinii sacre. "Iluminările Principiului Divin se împlinesc mai întâi în ei şi apoi prin ei ni se transmit nouă, oamenilor, revelaţiile superioare."
Ierarhia angelică a Serafimilor
Despre semnificaţia numelor dată Serafimilor, Dionisie afirma că: "Neobosita si continua lor mişcare în cadrul Realitatii Divine, căldura, fierbinţeala, clocotul acestei eterne miscări continue, stabilă si fermă, care urmăreşte să-i aducă pe subordonaţii lor ierarhici la acelaşi nivel cu ei, elevându-le energia, făcându-i  să ardă si să se "înflăcăreze" până ating o vibraţie egala cu a lor, putere purificatoare de o intensitate asemănătoare cu cea a fulgerului, natura luminoasă şi strălucitoare care nu se ocultează şi care nu poate fi stinsă niciodată, luminând orice obscuritate şi sublimând tot ceea ce este negativ, aceasta este semnificaţia numelui de Serafim."
Ierarhia angelică a Heruvimilor
"Cât despre numele heruvimilor, aceasta revelează puterea lor de a cunoaşte şi contempla Divinitatea, capacitatea de a primi darul de lumină cel mai înalt şi de a contempla demnitatea Principiului Divin în atotputerea sa originară, capacitatea lor de a se umple de întelepciune si de a comunica, fără invidie, celor din ordinul urmator, propria lor cunoastere."
Ierarhia angelică a Tronurilor
"Cât despre numele Tronurilor, spirite foarte înalte şi sublime, acesta  ne arăta că ei transcend datorită purităţii lor orice înclinaţii negative, că ei aspira către vârful desăvârşirii într-un mod supraomenesc, că se dezic ferm de orice atitudine josnică, că stau într-un mod ferm şi neclintit în jurul Celui Preainalt, că poartă ceea ce pogoară din Principiul Divin cu un calm de necrezut şi în sfârşit că sunt purtătorii lui Dumnezeu, deschişi să primească darurile sale."
Ierarhia angelică a Domniilor
Sa vedem acum ordinul intermediar al fiinţelor îngereşti, numite Domnii, Virtuţi sau Puteri şi Stăpâniri, nume care ne revelează caracteristicile lor. "Eu cred", spune Dionisie, "că numele revelator al sfintelor Domnii ne arată capacitatea lor de elevare, care niciodată nu este diminuată, fiind liberă de orice compromis; ele nu coboară, nu răspund niciodată unei realităţi dizarmonioase şi tiranice, sunt deasupra oricarei aservităţi degradante, intră cât mai mult posibil în comuniune cu Principiul Divin."
Ierarhia angelică a Virtutilor
Numele sfintelor Virtuţi semnifică curaj în toate activităţile, un curaj care nu oboseşte niciodată să cumuleze lumina Principiului Divin şi care este intens si ferm orientat spre a-L reflecta pe Dumnezeu în fiinta lor."
Ierarhia angelică a Stăpânirilor
 "Cât despre numele sfintelor Stăpâniri aceasta arată egalitatea în grad cu Domniile şi cu Virtuţile, abilitatea de a acumula daruri divine, puteri supraomenesti."
Ierarhia angelică a Intâietorilor
A treia ierarhie cereasca cuprinde Intâietori, Arhangheli şi Ingeri. Dionisie spune: "Numele Intâietorilor indică un caracter divin suveran şi o putere de comandă, care este în perfectă consonanţă cu puterile suverane; ei se modeleaza dupa acelaşi Principiu Unic, izvor al tuturor principiilor; ei, cu ajutorul bunei coordonari a ierarhiilor suverane, exprimă acest principiu ca Principiu ordonator suveran."
Ierarhia angelică a Arhanghelilor
"Sfântul ordin al Arhanghelilor, prin pozitia sa centrală în ierarhie este legata în mod egal atât de sfinţii Intâietori cât şi de  Ingeri." Arhanghelii "primesc pe scara ierarhică lumina Principiului Divin prin intermediul ordinelor primare si le transmit plini de bunătate Ingerilor, care la rândul lor ni le manifestă nouă, ca raspuns la sfintele atitudini ale celor care devin iluminati de Divin."
Ierarhia angelică a Ingerilor
"Cu îngerii", spune Dionisie Areopagitul, "se incheie şi se completează ordinele Fiinţelor cereşti, pentru că Ingerii, ultimele dintre entităţile ceresti, posedă caracterul de mesageri şi sunt cei mai apropiaţi de noi; de aceea, mai mult lor decât celorlalţi li se potriveşte numele de îngeri deoarece sarcina lor este aceea de a se ocupa de tot ceea ce este manifestat şi, mai mult, de lucrurile din lumea aceasta.

Geneza

Am găsit într-o carte interpretarea Genezei. Absolut remarcabilă. Am să o scriu cuvânt cu cuvânt, să nu greşesc ceva.  Aşadar...

„Geneza este profund simbolică; o interpretare ad-literam nu permite întelegerea ei…

<Arborele vieţii> este corpul uman. Sistemul cerebrospinal seamană cu un arbore răsturant, părul omului fiind rădăcinile, iar nervii aferenţi, ramurile. <Copacul> sistemului nervos, produce din abundenţă fructe delicioase- cele ale vederii, ale auzului, mirosului, gustului, pipăitului- de care omul se poate bucura fără nicio teamă. Dar, experienţa sexuală- cea a <mărului> care se găseşte în centrul acestui corp (în mijlocul acestei grădini) – îi este interzisă dacă nu poate controla această energie.

Şarpele  reprezintă energia sistemului cerebrospinal (Kundalini) încolăcită în jurul ei înşişi, care stimulează centrii energetici situaţi de-alungul măduvei spinării. <Adam>este raţiunea, <Eva>- sentimentul. Când afectivitatea (emoţia) sau conştiinţa Evei, inerentă fiecărei fiinţe umane, este dominată de impulsul sexual, raţiunea fiinţei sau Adam sucombă.

Dumnezeu a creat fiinţa umană materializând corpurile bărbatului şi ale femeii prin forţa Voinţei Sale. El le-a dat puterea de a se reproduce în aceeaşi manieră divină sau <imaculată>. Întrucât până atunci îşi limitase puterea creatoare la regnul animal care era condus de instinct şi lipsit de inteligenţă, Dumnezeu a creat primele corpuri umane, numite symbolic Adam şi Eva. Acestora, pentru a avea o evoluţie accelerată, El le-a transferat esenţa sa divină. Raţiunea predomină la Adam, iar la femeie - Eva – sentimentul. Aceasta este expresia dualităţii ce impregnează întreaga lume fenomenală. Raţiunea şi sentimentul rămân în comuniune şi fericire atât timp cât nu este coruptă de impulsurile animalice.

Atfel, corpul uman nu este rezultatul evoluţiei care începe de la regnul animal; crearea lui a necesitat un act special din partea lui Dumnezeu. Formele animalce erau prea grosiere pentru ca divinitatea să se poată revela în ele; omul a fost dotat în mod unic cu centrii energetici de emisie – recepţie situaţi în plan subtil la nivelul coloanei vertebrale şi ale creierului, dintre care <lotusul cu 1000 de petale>, din zona creştetului capului, permite fiinţei umane să intre în comuniune cu Divinul.

Dumnezeu sau Conştiinţa Divină prezentă în primul cuplu i-a sfătuit să guste din toate bucuriile umane, cu excepţia uneia singure: senzaţiile sexuale. Acestea erau interzise de teamă ca umanitatea, care nu ştia să controleze această energie, să nu se împotmolească în trăiri sexuale animalice….

Cunoaşterea <binelui şi a răului> promisă Evei de către şarpe, este cea a experienţelor duale, polar opuse…” 

Energia...

Energia…suntem energie mâncăm energie, respirăm energie... să mă explic.

Aşa cum am mai spus, în 2007, o universitate de prin Suedia parcă, a fotografiat elecronul. Şi, culmea, este format din nişte unde! Electronul este energie, aşadar. La scară mai mică, quarci, gluoni, chiar bosoni, este evident numai energie. Mă uitam, la un moment dat la un reportaj pe Discovery şi spuneau cei de acolo că, din ciocnirea protonilor, sau a unui proton cu un elecron (nu are importanţă ce particule) au rezultat nu stiu câte particule minuscule, de ordinul sutelor, şi nu reuşesc să le clasifice. Evident, căci de la un anumit nivel, alea nu mai sunt particule in adevăratul sens al cuvântului, ci sunt “bucăţi” de energie. S-a ajuns cu tehnolgia la aşa nivel încât se poate măsura înseşi cuante de energie. So, energia nu este “bătută în cuie”. Ea se împrăştie cum vrea ea în timpul unei ciocniri. Sper că m-am făcut înţeles. Revenind…

 Având în vedere că noi suntem alcătuiţi din corp fizic(şi altele), corpul fizic este alcătuit din organe, organele sunt alcătuite din ţesuturi, ţesuturile sunt alcătuite din celule, celulele sunt alcătuite din organite celulare, organitele (ribozomi, lizozomi, citoplasmă, nucleu ş.a.) sunt alcătuite din proteine, lipide, glucide şi variante „amestecate”, acestea, la rândul lor sunt alcătuite din atomi de carbon, oxigen, azot, sulf, hidrogen, fosfor şi altele, iar atomii sunt alcătuiţi la rândul lor din protoni, neutroni şi electroni, mai jos de atât este numai şi numai energie. Practic, la nivel macroscopic suntem materie iar la nivel microscopic suntem energie. Acum, acest raţionament este valabil şi pentru mâncarea noastră cea de toate zilele, fie ea legumă, fie carne. Deci, practic, noi, la nivel microscopic suntem energie şi tot la nivel microscopic mâncăm energie!

Acum, ce determină oare transformarea asta din energie în materie, în acelaşi corp? Fizicienii au realizat că noi, corpurile fizice (fără să admită existenţa altor corpuri eterice) nu suntem chiar suma atomilor din care suntem noi alcătuiţi. Şi până la urmă ce determină legarea tuturor acestor atomi şi practic energii, aşa încât să determine un om, o existenţă?  Ei caută în prezent exitenţa a ceea ce se numeşte “bosonul Higgs”, ceea ce leagă acesti atomi, molecule, cum vreţi, şi îi ţine împreună.

De fapt ceea ce ţine aceste molecule împreună este Conştiinţa, iar determinarea de la energie la materie este făcută de vibraţie. Prin “simpla” schimbare a vibraţiei (crescând-o sau scăzând-o) energia se poate transforma in materie şi viceversa. Astfel, crescând vibratia atomilor, moleculelor, materia (corpul) se tranformă în energie, iar scăzând vibratia energiei, dimpotrivă energia devine materie. O vibraţie mai scăzută determină materie, o vibraţie crescută, determină energie (şi o şi caracterizează!). simple as that!

Efectele negative ale echografiei fetale

Am citit într-o revistă un articol foarte interesant despre efectele negative ale echografiei fetale mai puţin spuse publicului larg. Am studiat bibliografia si l-am sintetizat. Aşadar…

Ultrasunetele sunt unde mecanice cu frecvenţa cuprinsă între 20 kHz şi 10 MHz. Energia transportată de ultrasunete este mult mai mare decât cea a sunetelor. În plus, ele nu ocolesc obstacolele (ca sunetele), ci se propagă în linie dreaptă, ca un fascicul de lumină, datorită lungimii de undă foarte mici. Un fenomen important- foate periculos pentru celulele vii- care apare la propagarea ultrasunetelor în lichide, este cavitaţia. Acest fenomen constă în producerea unor bule microscopice în lichid, ce se ridică la suprafaţă şi se sparg. Dilatările şi comprimările extrem de rapide care se succed în lichid, duc la apariţia unor mari tensiuniîn anumite zone, producând vapori şi eliberând gazele dizolvate. Bulele mici se contopesc în bule mai mari care se sparg, generând presiuni locale foarte mari, manifestate sub formă de şocuri hidraulice. Cavitaţia are o mare putere de distrugere.

Din cauza frecvenţei mari şi a energiei mari pe care o transportă, ultrasunetele produc şi alte efecte printre care cele mai importante ar fi generarea de radicali liberi (implicaţi îm etiologia cancerelor), degradarea compuşilor organici, explozia substanţelor instabile şi distrugerea stărilor labile de echilibru.

Un studiu făcut în februarie 2010, la Universitatea Al.I.Cuza, Facultatea de fizică, Iaşi, se arată că “în procesul de propagare, o parte din energia transportată de ultrasunete se poate transforma în lucru mecanic al forţelor de frecare, contribuind astfel la încălzirea mediului şi/sau intensificarea mişcării dezordonate a particulelor în mediul de propagare. Folosirea ultrasunetelor în scopuri medicale impune o bună cunoastere a procesului de propagare şi a efectelor acestora asupra mediului biologic, în vederea evitării aplicării acţiunii distructive a acestora asupra tesuturilor din organism”

Institutul American de Ultrasunete în Medicină declară în 1998 că nu au fost raportate vreodată efecte biologice confirmate ale ultrasunetelor la frecvenţe obişnuite de lucru şi că, deşi există posibilitatea ca ele să apară în viitor, se consideră că beneficiul pentru pacient este mai mare decât riscul.

Cercetări recente au arătat că fătul percepe ultrasunetele echografului ca pe zgomotul unui tren. În plus, prin cavitaţie, ultrasunetele pot afecta membranele celulare, perturbând fluxul de ioni şi activitatea intracelulară.

Un studiu realizat în 2006 la Universitatea Yale, a arătat că expunerea la ultrasunete afectează dezvoltarea creierului fetal la şoareci.

În 2008, Institutul American de Ultrasunete în Medicină a publicat un raport, declarând că  există într-adevăr, anumite riscuri potenţiale pentru investigarea cu ultrasunete în timpul sarcinii (efecte mecanice şi termice asupra embrionului).

Fătul este localizat în mediul lichid (lichidul amniotic).în mediul lichid exită fenomenul de cavitaţie. La interfaţa mediu lichid/mediu solid  apar microjeturi de lichid care lovesc suprafaţa solidă şi unde de şoc create de implozia cavităţii ce duc la eroziunea solidului.

Cu cât fătul este mai mic, cu atât este mai vulnerabil la ultrasunete.

Un studiu realizat în 2002 se spune că „efectuarea echografiei înainte de 10 săptămâni de sarcină în cadrul îngrijirilor de rutină nu se justifică dacă nu există acuze”.

Un medic radiolog şi echografist din România  spune pe un site pentru părinţi că „... în timpul examinărilor îndelungate, energia cedată de ultrasunete se manifestă prin căldură, pe care copilul vostru o sesizează. De multe ori el încearcă să împingă cu mânuţele, picioruşele pe burta mamei, sau se întoarce cu spatele să se ferească”.  

În concluzie echografia de sarcină nu este chiar aşa de inofensivă pe cât pare!!

Bibliografie:

1.        www.armyacademy.ro/reviste/3_2006_ro Alina Elena Aluculesei, Mihaela Cristina Anton, V.S. Gherman, Dana Ortansa Dorohoi, “Efectul mecanic de ultrasunete aplicat pentru sporirea solubilitatii alcaloizilor purinici”  Universitatea Al.I. Cuza, Facultatea de fizica, Iasi.

2.        files.andreiadis.go.ro/articles/ultrasunete.pdf , Eugen Andreiadis, “Aspecte fundamentale ale folosirii ultrasunetelor in chimie”, Universitatea Politehnica Bucuresti.

3.          Ghezer A, Esen F, Erdem B, Mutlu H, Kahraman N, OcakV. “Early first trimester ultrasound examination. Is it realy efficient in the clinical management of pregnancy?”

4.        www.parinti.com

5.        “efectele negative ale ecografiei fetale” de Ioan Vladuca, revista Atitudni, nr. 10 /martie 2010.

Lumile paralele

Am scris în cartea mea despre posibilitatea existenţei unui aşa zis Multivers. Cum că, orice dimensiune poate fi considerată un univers, iar toate universurile adunate determină un Multivers. Aşa cum printr-o linie poţi trasa o infinitate de puncte, prin fiecare punct poate fi definit un plan si chiar o dimensiune. Asadar ar exista o infinitate de planuri ce întretaie acea linie şi, în consecinţă, o infinitate de dimensiuni. Asta este un exemplu în 2D! Se poate extrapola si la 3D. 

Daca există o infinitate de dimensiuni, o INFINITATE, atunci poate exista simultan o infinitate de planete Pamant. O infinitate de istorii (cate una pentru fiecare posibilitate). De exemplu, undeva într-o anumită dimensiune, Hitler ar fi câştigat războiul din anii `40. Sau Iliescu nu l-ar fi dat jos pe Ceauşescu. Sau Băsescu n-ar fi preşedinte. Sau, sau… o infinitate.  Atunci, în acea infinitate, noi ne putem creea propria realitate. Există realităţi pentru fiecare individ. Asta o stiu, acum încerc să o explic altfel. Fiecare realitate există pe o anumita frecvenţă de vibraţie. În momentul în care nouă ne creşte vibraţia ne mutăm într-o realitate pe care noi am creat-o într-o altă dimensiune paralelă, în care determinăm să ne întâlnim cu alte persoane de aceeaşi vibraţie, cu aceleaşi căutări.  Realitatea este proprie creatie. Practic, atunci când Mahatma Gandhi spunea că trebuie să te schimbi pe tine însuţi, dacă vrei să schimbi ceva în lume, de fapt la asta cred că se referea. Schimbându-te pe tine, vei trăi în realitatea creată de tine, iar cei ce vor interactiona vor putea alege pentru ei, în virtutea liberului lor arbitru dacă vor să se schimbe şi ei, ca şi tine.

Am văzut un filmuleţ în care cineva făcea chanelling cu un extraterestru. Şi el făcea o analogie: vii acasă te aşezi în faţa televizorului si îl deschizi. Ştii că ai un număr de canale dar vrei să vezi un anumit program de pe un anumit canal. Setezi televizorul pe o anumită frecvenţă pentru ca să vezi acel program. Aşa şi cu dimensiunile paralele. Ele coexistă, ca si posturile TV, dar nu poţi accesa decât un singur post într-un anumit moment. Dimensiunile paralele fiind asemănătoare între ele, nu realizezi când treci dintr-un plan într-altul. Dintr-o realitate într-alta. Practic realitatea ne-o construim singuri, doar trebuie să mai şi intrăm în ea. În momentul în care ai schimbat realitatea, viaţa ta este altfel. Este viaţa pe care ţi-ai dorit-o, este viaţa pe care vrei s-o trăieşti. De aceea, printre altele este bine să nu doreşti răul nimănui, căci poate înfluenţa realitatea pe care o construieşti pentru tine. Chiar dacă nu eşti conştient în acel moment de asta. Construindu-ţi realitatea ajungi să şi trăieşti în ea. Când? Depinde de tine.

Schimbă un pic percepţia asupra lumii, nu? 

fara titlu..

Astăzi am încercat să citesc o carte scrisă de un călugăr ortodox. Mi s-a reproşat, la un  moment dat, cum că nu citesc şi cărţi dintr-astea. Sau numai cărţi d-astea. I-am răspuns persoanei respective că, dacă am să citesc numai cărţi ortodoxe am să aflu numai o părere.cea ortodoxă. Dacă citesc din mai multe religii, voi avea o părere mai completă. Am mai spus-o şi o repet. Calea spre mântuire nu este rezervată NUMAI unei singure religii. La mântuire se poate ajunge pe mai multe căi. E ca şi drumul de la Slobozia la Bucureşti. Pornind de la Slobozia, poţi ajunge la Bucureşti ori pe autostradă ori pe la Urziceni. Nu calea este importantă ci finalul ei. Aşadar...

 Am încercat să citesc o carte ortodoxă. Nu am reuşit. În carte este descrisă o anumită cale spre mântuirea sufletelor noastre, dar nu explică şi de ce trebuie făcut una sau alta. Este o îndoctrinare ca în mai toate religiile. Are, din ceea ce pot eu percepe, adevăruri importante, dar, sunt spuse într-o manieră caracteristică bisericii. “fă chestia aia, că tu oricum eşti un păcătos şi un nimic. Dacă nu faci aşa te bate şi te judecă Dumnezeu”. Acest ton nu mi s-a potrivit niciodată. Nu pot accepta chestia cu “crede şi nu cerceta”. Eu spun că toţi ar trebui să cercetăm. Vom ajunge la acelaşi rezultat. Dar, îţi şi poţi explica de ce ar trebui să facem una sau alta.  Iar faptul că nu lasă loc altor religii, ci le blamează, mă face să cred că acest om are o viziune prea categorică şi restrânsă, ca şi cum el ar ştii Adevărul absolut, neîncercând să lase o “portiţă”, căci oricine pe acest pământ este supus greşelilor. Vă spun că şi hinduismul are sfinţii lui, şi budismul are sfinţii lui şi probabil şi alte religii. Nu spun că absolut toate religiile sunt bune. Nici eu nu sunt de acord cu multe dintre ele, mai ales cele din vest. Ortodoxismul, da, are un mare avantaj faţă de catolicism, iar creştinismul are un mare avantaj faţă de religiile orientale. Dar, asta nu înseamnă că religiile orientale nu sunt bune. Sau că religiile orientale nu au avantaj faţă de creştinism. Vă spun că ele(nu toate) sunt de multe ori mai curate decât ceea ce a ajuns acum creştinismul faţă de ce a fost atunci când ni la adus Iisus!  

Mă aşteptam să fie o carte pe un ton liniştit şi cu multe învăţăminte în ea. În schimb am găsit o carte cu un ton autoritar şi totalitar. Sincer, îmi pare rău şi sper ca până la urmă să găsesc o carte ortodoxă de care să fiu mândru!

despre moarte...

Astăzi vreau să scriu despre un subiect mai greu accesibil pentru majoritatea oamenilor. Despre moarte. De la început vreau să specific că vorbesc despre moartea naturală şi nu despre sinucideri. Căci sinuciderile implică multe şi nedorite complicaţii!

Moartea, în ziua de azi este văzută ca ceva înspăimântător. Ca o pierdere. A celui drag, a prietenului, a poetului (asta apropos de ce s-a întâmplat zilele astea). De ce percepem astfel lucrurile?

Pe vremea dacilor, moartea era văzută ca un eveniment pozitiv în viaţa comunităţii şi pentru chiar viaţa celui decedat. La aşa zisa îmormântare se chefuia si se râdea, era o mare veselie. De ce? Pentru că, atunci credinţa era că cei ce au murit se întorc acasă. Punctul de referinţă (ca în fizică) era altul. Noi, aparţiem cerurilor şi venim pe Pământ doar în vizită. După ce suferim aici cât suferim, ne întoarcem acasă. Viaţa era văzută ca o mare CĂLĂTORIE.

De aproximativ 1500 de ani, de când biserica a hotărât scoaterea ideii de reîncarnare din Biblie şi din viaţa oamenilor, ne-a fost indusă GREŞIT ideea cum că nu avem decât o viaţă. O viaţă dar care nu prea îşi găseşte rostul. Sensul vieţii pe Pământ nu poate fi explicat doar printr-o viaţă. Minţindu-se cu privire la acest lucru a trebuit să minta şi cu privire la altele, căci erau înlănţuite. Şi atunci s-au schimbat multe din ceea ce se numeşte sensul vieţii omului pe Pământ, din existenţa Creatorului, din crearea noastră ca spirite şi multe altele. Care, au rămas fără un răspuns plauzibil. Iar explicaţiile date de ei sunt de-adreptul hilare.

Aşadar, de 1500 de ani suntem învăţaţi ALTCEVA. În mod artificial. Având în conştiinţa colectivă această minciună, am fost nevoiţi să acceptăm că avem o singură viaţă şi că atunci cănd o pierdem pierdem tot. De asemenea ataşamentele carese formează într-o viaţă ne determină să reacţionăm astfel. Căci în religiile indiene, în esoterism, suntem învăţaţi că ataşamentele nu trebuie să aibă loc într-o viaţă de om.  Oamenii sunt speriaţi de moarte din ignoranţă. Nu ştiu sau nu vor să afle nimic despre moarte şi, prin urmare  neştiind nimic despre asta, îi sperie.

Dacă, aşa cum am învăţat la fizica mecanică, schimbăm punctul de referinţă, viziunea noastră asupra fenomenului numit moarte se schimbă, de asemenea. Simplă fizică. Asadar...

Suntem spirite vechi de câteva miliarde de ani, ce trebuie să evoluăm, să trecem prin toate etapele evolutive(ca la grădiniţă, scoală, din clasa I-a până într-a XII-a, facultate, ş.a.m.d.). Pentru asta trebuie să ne încarnăm şi să ne reîncarnăm, până ne învăţăm „lecţiile”. Trăim în astral sute de ani pământeşti iar pe Pământ zeci de ani. Atunci, de cine aparţinem, de Pământ sau de Astral? În câteva miliarde de ani am trăit maxim câteva milioane de ani încarnaţi. Atunci? Mai este justificată tristeţea unei treceri dincolo? Căci acolo trăieşti în continuare, chiar dacă nu eşti în stare să percepi această existenţă.

În curând vom reveni la această credinţă. Care este credinţa de fapt. Şi care este în măsură să ne facă într-adevăr să percepem ADEVĂRUL.

Norocoşi sau nu?

Vorbeam deunazi cu cineva despre norocul nostru ca oameni. Oameni ce trăim în perioada aceasta. De ce? Pentru că, am fost martorii unor schimbări extraordinare si încă nu am văzut tot. Atunci când am hotărât (sau s-a hotărât, după cum spune Scarlat Demetrescu într-una din cărtile lui, “Din tainele vieţii si ale universului”) să venim pe Pământ, pentru o nouă întrupare, am venit în acestă perioadă cu un scop precis. Se pare că este perioada, cu cele mai mari şi radicale schimbări. Este mediul propice pentru experimentări si evoluţii. Să vedem...

Am trăit într’o perioadă, sub un regim totalitar. În decembrie 1989, a avut loc o schimbare (nu comentez cum şi cine, căci nu este scopul acestei discutii ) radicală. Am trecut într’un regim aşa zis democratic. La nivelul existenţei actuale, fizic si mintal, este o schimbare radicală. Am avut, de asemenea, parte de răscrucea de ani. Am trecut de la nivelul anilor 1900 la nivelul anilor 2000. Am intrat în alt secol. Copil fiind, mă întrebam cu s-au simţit acei oameni ce au trecut din anii 900 în anii 1000, si ce norocoşi sunt ei că au trăit un asemenea eveniment extrem de rar.

Acum, în anul ce va veni, 2012 (după unii 2020, 2030, indiferent cum ar fi, tot prindem evenimentul în astă viaţă!), vom trece în epoca luminată din actuala epoca întunecată. De asemenea un eveniment rarisim, căci are loc la câteva sute de mii de ani!

Aşadar, am ales împreună cu ceilalţi locuitori ai Pământului, să venim să experimentăm în acestă perioadă propice pentru evoluţii rapide aşa încât, să ne putem ilumina în acestă viaţă. Din păcate mare majoritate a oamenilor, nici în ceasul al doisprezecelea nu s-a trezit. Oricum, au timp căci suntem de miliarde şi miliarde de ani… trăim de atâta timp şi pentru atâta timp… Trăim în veşnicie. O veşnicie.

Eu spun că trebuie să fim fericiţi pentru că trăim în acestă perioadă! Doamne ajută!

“binele şi răul”

Am înţeles în sfârşit despre ce este vorba cu “binele şi răul”. Să vă spun şi vouă…

La nivelul lui Dumnezeu Creatorul, nu există nici bine nici rău. Există numai acţiune. Atât.  La un nivel inferior Lui, există dualitate, dar nu ca de genul “bine şi rău”. Teoretic poate exista, dar practic, nu. De ce? Păi, la nivelul lui Isus, răul există, ca fiind un opus a ceea ce reprezintă El, dar nu-L poate afecta. La nivel de planeta Pământ răul există (şi se pare că există din plin) şi poate afecta oamenii.

Ca răul să existe, trebuie ca Dumnezeu Creatorul să fi permis acest lucru. Căci dacă El nu emite ideea, nu poate exista nimic. Am spus-o şi mai devreme, nu poate fi inventată maşina dacă Dumnezeu nu a emis în univers ideea de maşină, aşa încât să existe o matrice de maşină în eter. Orice este pe Pământ este şi în ceruri! Şi orişice este în ceruri, nu există decât dacă Dumnezeu permite asta. Decât dacă Dumnezeu emite acea idee. Nu se poate altfel! Acum, de c ear emite Creatorul a tot ce există, ideea de “rău”? Asta nu reuşeam să înţeleg...

“Răul” este necesar în evoluţie. În evoluţia “grosolană” pe care o facem noi pe această planetă. Să putem trece de un anumit nivel. Sa putem transcede conştiinţa duală. Asta este o etapă importantă a evoluţiei spiritului. Un examen foarte greu pe care noi, cei încarnaţi pe Pământ trebuie şi am fost de acord să îl susţinem! După ce vom transcede conştiinţa duală (după calenarul maiaş, după  decembrie 2012) ne vom încarna pe altă planetă (sau chiar tot aici, căci şi Pământul se pregăteşte pentru 2012) unde nu va mai exista răul. Nu vom mai percepe răul. Totul va fi făcut din iubire şi prin iubire. Părintele Cleopa spunea că liberal arbitru înseamnă de fapt refuzarea răului. Căci iubirea este calea Adevărului. Este calea de urmat. Nu trebuie decât să refuzi, să nu permiţi, să nu accepţi răul. Dacă poţi face asta şi dacă vrei să faci asta, atunci eşti pe calea cea bună. Nu trebuie să faci nimic ci numai să refuzi răul. Atât. Te vei plasa automat pe calea binelui.

 Se spunea în evanghelia după Lucifer că răul nu există. Că problema este mintea duală a omului. Aici sunt două probleme. Prima, se spune că cel mai mare câştig al diavolului este să te facă să crezi că el nu există, de fapt. Ba da, diavoli există. Dar, nu te pot aborda decât dacă esti “abordabil”. Dacă eşti vulnerabil. Dacă frecvenţa ta de vibraţie seamană cu a lui. De fapt tu atragi aceste lucruri. Aşa că, revenim la ceea ce spune parintele Cleopa.  A doua problemă este că întradevăr, conştiinţa noastră duală este o mare problemă. Trebuie să reuşim să renunţăm la ea. Oricum va veni vremea când va fi obligatoriu! Aşa că...

Aşadar, dacă refuzăm răul, suntem automat pe calea cea bună. Stă numai în puterea noastră.

Închipuiţi-vă că pe o planetă sunt numai oameni evoluaţi spiritual. Numai sfinţi. Ce rost ar mai avea răul? Căci el nu se „prinde” decât dacă i se dă voie. De la un anumit nivel, răul nu te mai afectează. Şi atunci, de ce ar mai exista? Răul există numai pentru anumite stadii de evoluţie. Asta nu reuşeam să înţeleg!

Aştept cu nerăbdare ziua când nu vom mai fi “dualişti”!     

despre Constiinta

Astăzi vreau să vorbesc despre Conştiinţă. Conştiinţa este totul. Se poate explica orice cu constiinţa. Totul este Conştiinţă. Trăim în Conştiinţă. Dar avem şi Conştiinţă. Nu poţi exista fără Conştiinţă. Nimic nu poate exista dacă nu există Conştiinţă. Noi suntem Conştiinţă.

Osho spunea că oamenii care nu au conştiinţă sunt caracterizaţi de caracter. Lipsa Conştiinţei determină apariţia caracterului. Eu spun că toţi oamenii au Conştiinţă. Şi animalele au Conştiinţă. Până şi furnica are Conştiinţă.

Dacă nu ai Conştiinţă, atunci nu poţi exista. Dumnezeu este Conştiinţă. Şi nimeni nu poate exista în afara lui Dumnezeu. Pur şi simplu nu se poate.

De asemnea, mai spun că toţi oamenii au caracter. Dar, ceea ce Osho voia să spună era faptul că, pe oamenii ce nu îi caracterizează Conştiinţa, îi caracterizează caracterul.

Nu este în regulă să nu te caracterizeze Conştiinţa. Din moment ce o ai, de ce să nu o foloseşti? În momentul în care ai Conştiinţă şi eşti condus de ea, atunci eşti pe drumul cel bun. Eşti în acord cu Dumnezeu. Eşti în direcţia bună.

Multă lume spune că nu are conştiinţă. Asta este o prostie. Dar, că nu şi-o ascută, asta-i o altă problemă. Nu poţi spune că nu ai conştiinţă. Este ca şi cum ai spune că nu există Dumnezeu. Şi asta-i un nonsens. Dacă Dumnezeu n-ar exista, nimeni n-ar fi existat. Garantat 100%.

Gurrdjieff spunea că ceea ce este necesar este Conştiinţa. O conştiiţă nu poate niciodată să contrazică o altă conştiiţă ci doar o morală poate contrazice o altă morală, chiar să o nege uşor. Căci conştiinţa este diferită de moralitate. Şi, de fapt, oamenii se bazează pe moralitate şi nu pe conştiinţă. Moralitatea nu are nimic general. Conştiinţa, da. Ceea ce este moral pentru cineva, sau pentru o ţară, nu este moral pentru alcineva, sau o altă ţară. Conştiinţa este aceeaşi. Doar nivelul de înţelegere este diferit. Atât.

2012

Este un subiect ce merită atenţia a noastră a tuturor. De ce 2012? În calendarul maiaş există un început care este majoritar acceptat ca fiind 13 august 3114 Î.H., dar pus sub semnul întrebării de alţii. Sunt mai multe sisteme de calcul a calendarului, respectiv a începutului Calendarului Lung (căci există si un calendar scurt). Cea mai uzitată este cea numită GMT (Goodman Martinez Thomson). Se realizează o corelaţie între calendarul maiaş şi calendarul gregorian. Dar trebuie avut în vedere că gregorianul a fost introdus în anul 1582 D.H.. Aşadar, se extind datele în trecut prin datele calendarului iulian. Marele Ciclu are 5126 de ani.

Un simplu calcul ne arată ca data de sfârşit este 2012. Mai exact 21 decembrie 2012.

În cartea “Profeţiile maya pentru 2012” a lui Gerald Benedict sunt prezentate câteva din profeţiile ce au legatură cu sfârşitul Marelui Ciclu. Toate se bazează pe transformarea  interioară a omului. Într-una dintre ele se spune “...iniţiere în învăţătura cosmică, prin care oamenii vor putea atinge o înaltă stare spirituală, pentru ca ei înşişi să devină Kukulcan”. Trebuie precizat că Kukulcan este Domnul Luminii, ceea ce este Isus pentru creştini.

Acest Mare Ciclu este structurat pe 13 Zile (sau Ceruri), de fapt şapte Zile şi şase Nopţi , o Zi având aproximativ 395 ani. Maişii aveau un calendar ciclic şi nu unul liniar cum este calendarul Gregorian. Şi mai important este că acest calendar al maiaşilor nu este doar astronomic cum este cel Gregorian ci este şi sacru si predictiv. El prezintă datele importante asupra vieţii pe Pamânt. Modificările ce au avut loc în istorie au fost prezise de calendarul mayaş. De exemplu  în cel de-al prin jurul anului 434 D.H.(începutul celui de-al 10 cer sau a cincea noapte) hunul Attila a atacat Europa centrala şi a împins triburile germanice sa prade Roma ceea ce a determinat caderea Imperiului Roman. Trebuie spus că zilele au caracter pozitiv iar nopţile au caracter negativ. Şi exemplele pot continua.

Carl Johan Calleman în cartea sa “Calendarul mayaş şi transformarea conştiinţei” studiază şi ciclurile scurte (tzolkin). De asemenea el este împărţit în şapte Zile si şase Nopţi. Conform acestui calendar, ca şi a celui Aztec, sunt mai multe cicluri de creaţie printre care Ciclul Naţional care a început în anul 3115 Î.H., Ciclul Planetar care a început în anul 1755 D.H., Ciclul Galactic care a început în anul 1999 şi Ciclul Universal care va începe în anul 2011, în februarie. Ceea ce este interesant este că acest ultim Ciclu se va sfârşi tot în anul 2011, mai exact in 28.oct.2011.

Se pare că  transformările vor avea loc la nivel de conştiinţă umană şi vor culmina cu renunţarea la conştiinţa duală, caracteristică Ciclului Galactic, în care ne aflăm încă.

Va fi ciclul în care omul va atinge Iluminarea. Va domni pacea interioară şi iubirea. Schimbările ce vor avea loc vor fi interioare şi mai puţin importante exterioare. Din 2011 până în 2012 este posibil ca oamenii să caute modalităţi de adaptare la noua Conştiinţă cosmică. Acesta este sfârşitul ciclurilor. Nouă cicluri de toate şi atât. Ce va urma după 2012 dacă va începe un nou şir de cicluri sau nu va mai începe nimic, vom afla în curând.

despre bine si rau...

Astazi mi-am propus sa scriu despre un subiect care inca ma chinuie. Despre aparitia raului. Am atins acest subiect de mai multe ori in cartea mea, "Jurnalul cautarii de sine" si inca nu am ajuns la o teorie stabila. Intentionez sa mai abordez acest subiect pe blog, dar, vreau sa spun de la inceput ca nu va fi cumva o abordare consecutiva ci va fi atunci cand voi considera eu ca va trebui scris. Asadar...
Cum s-a nascut raul?
La nivelul lui Dumnezeu Creatorul, raul nu exista, n-a existat si nici nu va exista. El este doar o experienta.
La nivelul lui Isus si mai jos, raul exista. Cum? Chiar si acolo exista dualitatea. Caci Isus este un spirit predominant masculin, dar tot in acest fel exista si Maica Domnului care este un spirit feminin. Asta inseamna ca exista dualitate. Mai jos, la nivel de arhangheli, ingeri, exista de asemenea. Ce sa mai spunem la nivel de oameni... Daca la nivel de ingeri, arhagheli, exista rau dar fiind opusul lor, la nivel de oameni exista raul in interiorul strucurii lui. Dualitatea la nivel de ingeri este externa, daca ii pot spune asa, iar la nivel de oameni este interna.
As vrea sa expun o intamplare personala despre acest subiect. Eram la volanul masinii unui prieten apropiindu-ne de oras. La un moment dat am incercat sa depasesc un TIR, o masina foarte lunga. Intrand in depasire soferul acelei masini a accelerat asa incat eu nu mai reuseam sa trec de el. La un moment dat, eu fiind pe contrasens, apare o alta masina din fata. Acela, din fata mea a incercat sa ma atentioneze, dar neavand unde sa ma duc am ramas pe contrasens. Asa ca, cel din fata mea a incetinit si a tras pe dreapta. Dupa ceva timp am reusit sa depasesc masina TIR. A trecut acest eveniment si ma gandeam daca dupa ce l-am depasit as fi pus semnal de avarie. Un semal neutru. Ce ar fi inteles cei doi soferi din acest semnal?  Soferul care a incercat sa evite acidentul ar fi inteles un semnal de multumire din partea mea, cel cu TIR-ul ar fi inteles ca l-am injurat. Cum, acelasi semnal este inteles diferit de doi oameni? Raspunsul ar fi ca este inteles in fuctie chiar de structura interioara a fiecaruia. Cel ce este bun la suflet si incearca sa ajute semenii va intelege dupa sufletul lui. Adica ca i-am multumit. Cel care este hain la suflet si inrcearca sa faca rau in jur si semenilor lui va intelege dupa sufletul lui. Adica injuraturi. Caci se simtea cumva cu "musca pe caciula". Stia ca a incercat sa faca ceva rau, ceva ce nu este in armonie cu mediul inconjurator si cu Dumnezeu si prin urmare de la un semnal neutru intelege ceea ce structura lui interioara decripteaza. Raul. Constiinta lui fiind inferioara nu poate accepta lucruri bune. Fiind asa pare ca unii sunt condamnati sa ramana rai. Ei bine nu este asa. Caci oamenii au liber arbitru. Asa ca trebuie sa si vrei. Caci daca structura lui interioara cere dar omul nu face nimic in sensul asta atunci partea lui de vina este ca nu vrea sa accelereze procesul de evolutie. Caci de evoluat oricum toti evoluam, pana la urma. Depinde doar de timpul necesar.
Exista doua categorii de oameni care fac rau. Prima, oamenii care fac rau altora, dar acea actiune care determina raul unuia determina binele lui propriu. Acesta este un proces reversibil, se poate schimba. mai are o sansa. A doua categorie, este cel ce face rau din simpla placere. Dar despre asta alta data....     

despre orgoliu

pana deunazi, credeam ca exista doua feluri de orgoliu:
unul, majoritar, negativ si unul, minoritar, pozitiv. pe ce imi argumentam afirmatia de mai sus?
Credeam (si inca mai cred) orgoliul este apanajul oamenilor mai putin cultivati, oamenilor ignoranti, oamenilor ce cred ca li se cuvine orisice. in schimb, orgoliul pozitiv il consideram a fi cel caracteristic oamenilor foarte cultivati, foarte destepti, cei care au ajuns la un nivel de cultura greu de egalat.
Toata aceasta teorie, cu toate ca nu mi se potrivea in totalitate, am acceptat-o din cauza unei "viziuni" ce am avut-o in timpul unei meditatii. In acea meditatie mi-a aparut in fata Arhanghelul Mihail. Nestiind cine este si nefiind sigur pe mine, cu toate ca in adancul sufletului meu stiam, am intrebat pe cineva, ce era pe langa mine, cine ar putea fi acest Arhanghel. La randul lui, acesta mi-a adresat o intrebare: "cum era?" iar eu i-am raspuns: "impunator, parca ma sfida, parca era orgolios". Din acel moment m-am gandit in ignoranta mea ca si structurile superioare pot fi orgolioase.
Dar, acum am aflat ca nu este deloc asa.
De fapt de ce am inteles astfel lucrurile? raspunsul l-am aflat ieri, in discutia pe care am avut-o cu un spirit luminat. Doua probleme sunt de atins aici, acum. Prima dintre ele, ar fi ca noi percepem un lucru in functie de cum suntem noi. In principiu, lucrurile ce se intampla, sunt cumva impartiale, dar si pentru ca noi le facem si le artagem(dar despre asta, altadata!). Ceea ce noi percepem este in functie de "structura" noastra. Adica, daca suntem rai, orgoliosi, vanitosi, vom percepe un lucru oarecare ca pe un lucru rau. daca suntem buni, iubitori, sufletisti, lucrurile pe care le vom percepe vor fi, din contra, bune, placute omului si sufletului. sper ca m-am facut inteles. A doua problema de abordat ar fi ca nici macar nu am stiut sa ma exprim, atunci cand am fost intrebat despre "viziunea" mea. In loc de "senzatia de superioritate, de orgoliu", era mai corect sa spun, ca era o "senzatie de fermitate, de siguranta". Si asa mi s-a parut ca este mai corect!  Sunt cam similare si totusi atat de diferite...
Revenind la orgoliu, acum cred ca nu mai exista decat un singur tip: cel rau. nu exista orgoliu bun. Orgoliul nu te lasa sa fii bun, intelept, empatic, nu te lasa sa te elevezi spiritual. Cum imi place mie sa spun, "nu cresti spiritual". Ori asta este sensul existentei noastre...