Povestea creatiei

Am primit pe mail un material dintr-o carte ce se numeste “Manualul ascensiunii (al înălţării, al iluminării)” scris de Joshua Stone. Ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit a fost faptul că, în cartea mea, precedentă am atins acest subiect şi pe alocuri am avut dreptate. Doar pe alocuri…

Am să citez, cuvânt cu cuvânt acestă poveste a creaţiei. Cam aşa a început totul…

“Povestea creaţiei, care urmează, este o poveste uluitoare şi pe alocuri greu de crezut.

Aş vrea doar să confer mai multă credibilitate acestui capitol, spunând că n-am inventat

eu nimic din toate astea. Toate aceste informaţii vin direct din mesajele de la Mintea

Universala, transmise prin Edgar Cayce si alte surse, cum ar fi Djwhal Khul, Ruth

Montgomery, Fundatia Tibetană şi alte asemenea tipuri de channeling. Lucrul uluitor este

că toate aceste surse spun o poveste în principiu similară, astfel încât ştiu că mă aflu

foarte aproape de adevăr, deşi o parte ar putea fi foarte surprinzatoare pentru unii dintre

cititori.

La început a fost o singură sursă de Lumină, prezenţa unică, numită Dumnezeu.

Dumnezeu, în marea Lui bucurie şi dragoste, a avut dorinţa sa creeze, să se exprime. Din

aceasta stare nediferentiată, Dumnezeu a creat stele, planete, galaxii, universuri, şi i-a

plăcut ceea ce crease. Lipsea, totuşi, ceva: compania. Dumnezeu a dorit să creeze fiinţe

cu conştiinţa de sine, care sa poată împărtăşi cu El bucuria creaţiei. Din infinitatea lui

Dumnezeu au apărut trilioane de scântei de Lumină, făcute după chipul si asemănarea

Lui.

Din aceasta exprimare a apărut şi Amilius, Lumina, prima formă de expresie a minţii

Divine, prima manifestare a spiritului. Toate sufletele au fost create de la început şi toate

sufletele erau androgine. Lucrul extraordinar legat de crearea noastra a fost aspectul

liberului arbitru.

În momentul când am fost creati, ne-am luat zborul în univers, creând asa cum creează

Dumnezeu, cu mintea noastră, extinzând Împărăţia lui Dumnezeu. Eram perfecţi, iar

aceasta era starea Edenică. În călătoriile noastre prin infinitatea lui Dumnezeu, am

descoperit universul fizic sau material şi ni s-a trezit curiozitatea, căci la început nu

aveam corpuri fizice, doar corpuri spirituale.

Atunci am început sa ne proiectăm o parte din noi însine, să zicem, pe Pamânt, ca să

explorăm frumuseţea materiei. De fapt, nu era nimic rău în asta, căci întreg universul

infinit era un fel de teren de joacă. Am început să ne proiectăm o parte din noi înşine într-un copac, ca să experimentăm cum e un copac. Apoi ne-am proiectat o parte din noi înşine într-o stânca, să vedem cum era  a fi aceea, apoi într-un animal, ca să vedem cum e sa manânci iarbă şi să interactionezi cu alte animale.

În toate cazurile, făceam asta şi apoi plecam şi ne proiectam înapoi în planurile

spirituale. Apoi, de asemenea, cu puterea incredibilă a minţii noastre, cream forme-gând

de animale prin puterea imaginaţiei. Aceste forme-gând începeau să capete densitate şi

noi locuiam în aceste creaturi care erau forme-gând, întocmai aşa cum locuiam într-un

animal care fusese deja creat.

Toate acestea au fost bune si frumoase pâna la momentul din creaţie pe care Biblia îl

numeşte căderea omului. Acela a fost momentul în care noi am uitat cine eram, din cauza

supra-identificarii cu universul material. Am rămas prinşi în densitatea materiei şi am

început sa credem ca eram animale sau creaturile forme-gând animale pe care le creasem.

Căderea în iluzia că suntem materiali ca identitate, nu spirituali, a iniţiat spirala

descendentă a creaţiei. În acel moment, a început să existe "ego", ego fiind un sistem de

gândire şi o filosofie bazată pe credinţa iluzorie în separare, frică, egoism şi moarte.

Acest fenomen al căderii tot mai adânci a sufletelor prinse în iluzia materiei a

continuat într-un ritm alarmant. Amilius (o încarnare a lui Iisus) şi alte fiinţe înalte care

nu căzuseră au ştiut că trebuia făcut ceva pentru a-i ajuta pe semenii şi fraţii şi surorile

lor, caci omul continua să creeze o mulţime de monstruozităţi ca să-si satisfacă dorinţa scăpată de sub control.

……………………………………………………………………………

Planul pe care Dumnezeu şi Puterea lui Dumnezeu l-au conceput pentru a rectifica

aceasta situaţie a fost crearea a cinci rase fizice, pe cele cinci continente ale planetei.

Fiecare rasă avea altă culoare a pielii. Nicio culoare nu era mai bună decât alta, dar

fiecare era potrivita pentru o alta climă. Anumite culori ale pielii erau mai bune pentru

anumite condiţii climatice.

Planul era ca toate sufletele care rămasesera prizoniere în materie să folosească aceste

corpuri umane mai perfectionate pentru a se încarna în ele, corpuri mai potrivite pentru

fiii si fiicele lui Dumnezeu. Aşa că omul nu s-a tras din maimuţă, cum sustineau

evolutioniştii; am fost creaţi”.

Biologia credintei

Am făcut un rezumat a ceea  ce mi s-a părut important din acestă carte, Biologia credintei, a lui Bruce Lipton. Minunată carte prin care se demonstrează că ceea ce spune credinţa, religiile diverse sunt explicate, în sfârşit prin ştiinţă. Articolul este un pic mai "tehnic" dar intenţionat l-am lăsat aşa.  Aşadar... 

Influenţele de mediu determiă modificări ale genelor dar fără a modifica structura de bază. Aceste modificări pot fi transmise generaţiilor următoare [Reik şi Walter 2001.Surami 2001].

Studii despre sinteza proteinelor arată că genele pot fi modificate în 2000 sau mai multe variante prin influenţa de mediu[Schmiker 2000; Ray 2003].

Un studiu referinţă publicat în revista “Biologie celulară şi moleculară” din 01.08.2003 arată că anumite condiţii de mediu poate chiar să anuleze mutaţii genetice la şoareci. În acest studiu, savanţii au studiat efectul suplimentelor alimentare sănătoase asupra femelelor însărcinate de şoarece care aveau o genă anormală de obezitate. Puii născuţi din mamele care au avut suplimente alimentare sănătoase au fost normali, iar mamele care nu au primit suplimente alimentare au avut pui ca şi ele, cu aceeaşi manifestare a genelor anormale. De remarcat că toţi şoarecii au avut gena obezităţii, dar puii a căror mame nu au primit suplimente alimentare au avut manifestarea genei, iar puii care au provenit din mamele ce au primit suplimentele alimentare cu toate că au avut gena anormală, nu au avut manifestarea ei! Pur şi simplu soarecele arăta ca şi cum nu ar fi avut nici o genă de acest fel! Astfel, gena nu se manifesta!

Studii făcute asupra oamenilor cu cancere, au arătat că această boală (cancerul) apare din modificările epigenetice induse de mediu şi nu din genele cu probleme [Kling 2003, Jones 2001, Seppa 2000, Baylon 1997]. Gena BRCA1 şi 2 incriminate în apariţia cancerului de sân, sunt responsabile numai de 5% din totalul cancerelor de sân.

Nu ADN-ul controlează sistemele biologice iar nucleul în sine nu este creierul celulei (chiar dacă noi aşa învăţăm a şcoală!).

  Celulele sunt modelate în funcţie de mediul în care trăiesc. Un studiu făcut de Tsong în 1989, spun că proteinele receptoare din membrana celulară au “antene” care pot citi câmpuri de energie vibraţională cum ar fi lumina, sunetele, frecvenţele radio. “Antenele” vibrează ca nişte diapazoane. Dacă o vibraţie energetică din mediu rezonează cu “antena” unei proteine receptoare, aceasta va altera sarcina electromagnetică a proteinei facând receptorul să-şi schimbe forma. Acum, gândul este o formă de energie, înregistrabilă pe EEG. După cum ştim, sunt 5 feluri de unde. Undele Delta, cu frecvenţa de sub 4 Hz, cele mai joase unde caracteristice somnului profund sau comei, undele Theta, cu frecvenţa de la 4 până la 7 Hz, undele Alfa, cu frecvenţa între 7 şi 14 Hz, corespunzătoare somnului superficial şi undele Beta, undele “normale” în starea de veghe. Au mai fost descoperite undele Gamma, unde înalte cu frecvenţa de peste 35 Hz, care apar în stările de concentrare maximă, în stările de alertă a corpului. Toate pot fi înregistrate pe EEG. Rezultă că, comportamentul celulei poate fi controlat şi prin molecule fizice şi prin unde invizibile practic nouă. Împreună, perechea de proteine receptor-efector traduce informaţia primită în comportamentul celulei!

Orice celulă, sau aglomerare de celule (omul este o aglomerare de celule) are două funcţii: una, de dezvoltare, de vitalitate şi cealaltă de protecţie. În acelaşi timp, celula nu poate fi în acelaşi timp cu amândouă funcţiile deschise. Adică, dacă funcţia de dezvoltare  este “funcţională”, funcţia de protecţie este închisă. Şi invers. Dacă fincţia de protecţie este deschisă, atunci se închide funcţia de dezvoltare, de creştere. Stress-ul determină activarea celulară pe starea de protecţie, ceea ce duce la anularea funcţiei de dezvoltare, de creştere. Cu cât stess-ul este mai mare, cu atât inhibarea cronică a mecanismelor de creştere este mai importantă şi compromite serios vitalitatea. De asemenea, pentru a experimenta o vitalitate deplină, trebuie ca stess-ul din viaţa de zi cu zi să fie îndepărtat.

Prin contrast, bucuria, iubirea, determină stimularea proceselor de creştere, de dezvoltare.

Stress-ul determină şi scăderea sistemului imunitar. Căci sistemul imunitar este un consummator mare de energie. Prin urmare, stess-ul determină, prin scăderea sistemului imunitar şi îmbolnăviri dese şi repetate.