Efectele negative ale echografiei fetale

Am citit într-o revistă un articol foarte interesant despre efectele negative ale echografiei fetale mai puţin spuse publicului larg. Am studiat bibliografia si l-am sintetizat. Aşadar…

Ultrasunetele sunt unde mecanice cu frecvenţa cuprinsă între 20 kHz şi 10 MHz. Energia transportată de ultrasunete este mult mai mare decât cea a sunetelor. În plus, ele nu ocolesc obstacolele (ca sunetele), ci se propagă în linie dreaptă, ca un fascicul de lumină, datorită lungimii de undă foarte mici. Un fenomen important- foate periculos pentru celulele vii- care apare la propagarea ultrasunetelor în lichide, este cavitaţia. Acest fenomen constă în producerea unor bule microscopice în lichid, ce se ridică la suprafaţă şi se sparg. Dilatările şi comprimările extrem de rapide care se succed în lichid, duc la apariţia unor mari tensiuniîn anumite zone, producând vapori şi eliberând gazele dizolvate. Bulele mici se contopesc în bule mai mari care se sparg, generând presiuni locale foarte mari, manifestate sub formă de şocuri hidraulice. Cavitaţia are o mare putere de distrugere.

Din cauza frecvenţei mari şi a energiei mari pe care o transportă, ultrasunetele produc şi alte efecte printre care cele mai importante ar fi generarea de radicali liberi (implicaţi îm etiologia cancerelor), degradarea compuşilor organici, explozia substanţelor instabile şi distrugerea stărilor labile de echilibru.

Un studiu făcut în februarie 2010, la Universitatea Al.I.Cuza, Facultatea de fizică, Iaşi, se arată că “în procesul de propagare, o parte din energia transportată de ultrasunete se poate transforma în lucru mecanic al forţelor de frecare, contribuind astfel la încălzirea mediului şi/sau intensificarea mişcării dezordonate a particulelor în mediul de propagare. Folosirea ultrasunetelor în scopuri medicale impune o bună cunoastere a procesului de propagare şi a efectelor acestora asupra mediului biologic, în vederea evitării aplicării acţiunii distructive a acestora asupra tesuturilor din organism”

Institutul American de Ultrasunete în Medicină declară în 1998 că nu au fost raportate vreodată efecte biologice confirmate ale ultrasunetelor la frecvenţe obişnuite de lucru şi că, deşi există posibilitatea ca ele să apară în viitor, se consideră că beneficiul pentru pacient este mai mare decât riscul.

Cercetări recente au arătat că fătul percepe ultrasunetele echografului ca pe zgomotul unui tren. În plus, prin cavitaţie, ultrasunetele pot afecta membranele celulare, perturbând fluxul de ioni şi activitatea intracelulară.

Un studiu realizat în 2006 la Universitatea Yale, a arătat că expunerea la ultrasunete afectează dezvoltarea creierului fetal la şoareci.

În 2008, Institutul American de Ultrasunete în Medicină a publicat un raport, declarând că  există într-adevăr, anumite riscuri potenţiale pentru investigarea cu ultrasunete în timpul sarcinii (efecte mecanice şi termice asupra embrionului).

Fătul este localizat în mediul lichid (lichidul amniotic).în mediul lichid exită fenomenul de cavitaţie. La interfaţa mediu lichid/mediu solid  apar microjeturi de lichid care lovesc suprafaţa solidă şi unde de şoc create de implozia cavităţii ce duc la eroziunea solidului.

Cu cât fătul este mai mic, cu atât este mai vulnerabil la ultrasunete.

Un studiu realizat în 2002 se spune că „efectuarea echografiei înainte de 10 săptămâni de sarcină în cadrul îngrijirilor de rutină nu se justifică dacă nu există acuze”.

Un medic radiolog şi echografist din România  spune pe un site pentru părinţi că „... în timpul examinărilor îndelungate, energia cedată de ultrasunete se manifestă prin căldură, pe care copilul vostru o sesizează. De multe ori el încearcă să împingă cu mânuţele, picioruşele pe burta mamei, sau se întoarce cu spatele să se ferească”.  

În concluzie echografia de sarcină nu este chiar aşa de inofensivă pe cât pare!!

Bibliografie:

1.        www.armyacademy.ro/reviste/3_2006_ro Alina Elena Aluculesei, Mihaela Cristina Anton, V.S. Gherman, Dana Ortansa Dorohoi, “Efectul mecanic de ultrasunete aplicat pentru sporirea solubilitatii alcaloizilor purinici”  Universitatea Al.I. Cuza, Facultatea de fizica, Iasi.

2.        files.andreiadis.go.ro/articles/ultrasunete.pdf , Eugen Andreiadis, “Aspecte fundamentale ale folosirii ultrasunetelor in chimie”, Universitatea Politehnica Bucuresti.

3.          Ghezer A, Esen F, Erdem B, Mutlu H, Kahraman N, OcakV. “Early first trimester ultrasound examination. Is it realy efficient in the clinical management of pregnancy?”

4.        www.parinti.com

5.        “efectele negative ale ecografiei fetale” de Ioan Vladuca, revista Atitudni, nr. 10 /martie 2010.

Lumile paralele

Am scris în cartea mea despre posibilitatea existenţei unui aşa zis Multivers. Cum că, orice dimensiune poate fi considerată un univers, iar toate universurile adunate determină un Multivers. Aşa cum printr-o linie poţi trasa o infinitate de puncte, prin fiecare punct poate fi definit un plan si chiar o dimensiune. Asadar ar exista o infinitate de planuri ce întretaie acea linie şi, în consecinţă, o infinitate de dimensiuni. Asta este un exemplu în 2D! Se poate extrapola si la 3D. 

Daca există o infinitate de dimensiuni, o INFINITATE, atunci poate exista simultan o infinitate de planete Pamant. O infinitate de istorii (cate una pentru fiecare posibilitate). De exemplu, undeva într-o anumită dimensiune, Hitler ar fi câştigat războiul din anii `40. Sau Iliescu nu l-ar fi dat jos pe Ceauşescu. Sau Băsescu n-ar fi preşedinte. Sau, sau… o infinitate.  Atunci, în acea infinitate, noi ne putem creea propria realitate. Există realităţi pentru fiecare individ. Asta o stiu, acum încerc să o explic altfel. Fiecare realitate există pe o anumita frecvenţă de vibraţie. În momentul în care nouă ne creşte vibraţia ne mutăm într-o realitate pe care noi am creat-o într-o altă dimensiune paralelă, în care determinăm să ne întâlnim cu alte persoane de aceeaşi vibraţie, cu aceleaşi căutări.  Realitatea este proprie creatie. Practic, atunci când Mahatma Gandhi spunea că trebuie să te schimbi pe tine însuţi, dacă vrei să schimbi ceva în lume, de fapt la asta cred că se referea. Schimbându-te pe tine, vei trăi în realitatea creată de tine, iar cei ce vor interactiona vor putea alege pentru ei, în virtutea liberului lor arbitru dacă vor să se schimbe şi ei, ca şi tine.

Am văzut un filmuleţ în care cineva făcea chanelling cu un extraterestru. Şi el făcea o analogie: vii acasă te aşezi în faţa televizorului si îl deschizi. Ştii că ai un număr de canale dar vrei să vezi un anumit program de pe un anumit canal. Setezi televizorul pe o anumită frecvenţă pentru ca să vezi acel program. Aşa şi cu dimensiunile paralele. Ele coexistă, ca si posturile TV, dar nu poţi accesa decât un singur post într-un anumit moment. Dimensiunile paralele fiind asemănătoare între ele, nu realizezi când treci dintr-un plan într-altul. Dintr-o realitate într-alta. Practic realitatea ne-o construim singuri, doar trebuie să mai şi intrăm în ea. În momentul în care ai schimbat realitatea, viaţa ta este altfel. Este viaţa pe care ţi-ai dorit-o, este viaţa pe care vrei s-o trăieşti. De aceea, printre altele este bine să nu doreşti răul nimănui, căci poate înfluenţa realitatea pe care o construieşti pentru tine. Chiar dacă nu eşti conştient în acel moment de asta. Construindu-ţi realitatea ajungi să şi trăieşti în ea. Când? Depinde de tine.

Schimbă un pic percepţia asupra lumii, nu? 

fara titlu..

Astăzi am încercat să citesc o carte scrisă de un călugăr ortodox. Mi s-a reproşat, la un  moment dat, cum că nu citesc şi cărţi dintr-astea. Sau numai cărţi d-astea. I-am răspuns persoanei respective că, dacă am să citesc numai cărţi ortodoxe am să aflu numai o părere.cea ortodoxă. Dacă citesc din mai multe religii, voi avea o părere mai completă. Am mai spus-o şi o repet. Calea spre mântuire nu este rezervată NUMAI unei singure religii. La mântuire se poate ajunge pe mai multe căi. E ca şi drumul de la Slobozia la Bucureşti. Pornind de la Slobozia, poţi ajunge la Bucureşti ori pe autostradă ori pe la Urziceni. Nu calea este importantă ci finalul ei. Aşadar...

 Am încercat să citesc o carte ortodoxă. Nu am reuşit. În carte este descrisă o anumită cale spre mântuirea sufletelor noastre, dar nu explică şi de ce trebuie făcut una sau alta. Este o îndoctrinare ca în mai toate religiile. Are, din ceea ce pot eu percepe, adevăruri importante, dar, sunt spuse într-o manieră caracteristică bisericii. “fă chestia aia, că tu oricum eşti un păcătos şi un nimic. Dacă nu faci aşa te bate şi te judecă Dumnezeu”. Acest ton nu mi s-a potrivit niciodată. Nu pot accepta chestia cu “crede şi nu cerceta”. Eu spun că toţi ar trebui să cercetăm. Vom ajunge la acelaşi rezultat. Dar, îţi şi poţi explica de ce ar trebui să facem una sau alta.  Iar faptul că nu lasă loc altor religii, ci le blamează, mă face să cred că acest om are o viziune prea categorică şi restrânsă, ca şi cum el ar ştii Adevărul absolut, neîncercând să lase o “portiţă”, căci oricine pe acest pământ este supus greşelilor. Vă spun că şi hinduismul are sfinţii lui, şi budismul are sfinţii lui şi probabil şi alte religii. Nu spun că absolut toate religiile sunt bune. Nici eu nu sunt de acord cu multe dintre ele, mai ales cele din vest. Ortodoxismul, da, are un mare avantaj faţă de catolicism, iar creştinismul are un mare avantaj faţă de religiile orientale. Dar, asta nu înseamnă că religiile orientale nu sunt bune. Sau că religiile orientale nu au avantaj faţă de creştinism. Vă spun că ele(nu toate) sunt de multe ori mai curate decât ceea ce a ajuns acum creştinismul faţă de ce a fost atunci când ni la adus Iisus!  

Mă aşteptam să fie o carte pe un ton liniştit şi cu multe învăţăminte în ea. În schimb am găsit o carte cu un ton autoritar şi totalitar. Sincer, îmi pare rău şi sper ca până la urmă să găsesc o carte ortodoxă de care să fiu mândru!

despre moarte...

Astăzi vreau să scriu despre un subiect mai greu accesibil pentru majoritatea oamenilor. Despre moarte. De la început vreau să specific că vorbesc despre moartea naturală şi nu despre sinucideri. Căci sinuciderile implică multe şi nedorite complicaţii!

Moartea, în ziua de azi este văzută ca ceva înspăimântător. Ca o pierdere. A celui drag, a prietenului, a poetului (asta apropos de ce s-a întâmplat zilele astea). De ce percepem astfel lucrurile?

Pe vremea dacilor, moartea era văzută ca un eveniment pozitiv în viaţa comunităţii şi pentru chiar viaţa celui decedat. La aşa zisa îmormântare se chefuia si se râdea, era o mare veselie. De ce? Pentru că, atunci credinţa era că cei ce au murit se întorc acasă. Punctul de referinţă (ca în fizică) era altul. Noi, aparţiem cerurilor şi venim pe Pământ doar în vizită. După ce suferim aici cât suferim, ne întoarcem acasă. Viaţa era văzută ca o mare CĂLĂTORIE.

De aproximativ 1500 de ani, de când biserica a hotărât scoaterea ideii de reîncarnare din Biblie şi din viaţa oamenilor, ne-a fost indusă GREŞIT ideea cum că nu avem decât o viaţă. O viaţă dar care nu prea îşi găseşte rostul. Sensul vieţii pe Pământ nu poate fi explicat doar printr-o viaţă. Minţindu-se cu privire la acest lucru a trebuit să minta şi cu privire la altele, căci erau înlănţuite. Şi atunci s-au schimbat multe din ceea ce se numeşte sensul vieţii omului pe Pământ, din existenţa Creatorului, din crearea noastră ca spirite şi multe altele. Care, au rămas fără un răspuns plauzibil. Iar explicaţiile date de ei sunt de-adreptul hilare.

Aşadar, de 1500 de ani suntem învăţaţi ALTCEVA. În mod artificial. Având în conştiinţa colectivă această minciună, am fost nevoiţi să acceptăm că avem o singură viaţă şi că atunci cănd o pierdem pierdem tot. De asemenea ataşamentele carese formează într-o viaţă ne determină să reacţionăm astfel. Căci în religiile indiene, în esoterism, suntem învăţaţi că ataşamentele nu trebuie să aibă loc într-o viaţă de om.  Oamenii sunt speriaţi de moarte din ignoranţă. Nu ştiu sau nu vor să afle nimic despre moarte şi, prin urmare  neştiind nimic despre asta, îi sperie.

Dacă, aşa cum am învăţat la fizica mecanică, schimbăm punctul de referinţă, viziunea noastră asupra fenomenului numit moarte se schimbă, de asemenea. Simplă fizică. Asadar...

Suntem spirite vechi de câteva miliarde de ani, ce trebuie să evoluăm, să trecem prin toate etapele evolutive(ca la grădiniţă, scoală, din clasa I-a până într-a XII-a, facultate, ş.a.m.d.). Pentru asta trebuie să ne încarnăm şi să ne reîncarnăm, până ne învăţăm „lecţiile”. Trăim în astral sute de ani pământeşti iar pe Pământ zeci de ani. Atunci, de cine aparţinem, de Pământ sau de Astral? În câteva miliarde de ani am trăit maxim câteva milioane de ani încarnaţi. Atunci? Mai este justificată tristeţea unei treceri dincolo? Căci acolo trăieşti în continuare, chiar dacă nu eşti în stare să percepi această existenţă.

În curând vom reveni la această credinţă. Care este credinţa de fapt. Şi care este în măsură să ne facă într-adevăr să percepem ADEVĂRUL.

Norocoşi sau nu?

Vorbeam deunazi cu cineva despre norocul nostru ca oameni. Oameni ce trăim în perioada aceasta. De ce? Pentru că, am fost martorii unor schimbări extraordinare si încă nu am văzut tot. Atunci când am hotărât (sau s-a hotărât, după cum spune Scarlat Demetrescu într-una din cărtile lui, “Din tainele vieţii si ale universului”) să venim pe Pământ, pentru o nouă întrupare, am venit în acestă perioadă cu un scop precis. Se pare că este perioada, cu cele mai mari şi radicale schimbări. Este mediul propice pentru experimentări si evoluţii. Să vedem...

Am trăit într’o perioadă, sub un regim totalitar. În decembrie 1989, a avut loc o schimbare (nu comentez cum şi cine, căci nu este scopul acestei discutii ) radicală. Am trecut într’un regim aşa zis democratic. La nivelul existenţei actuale, fizic si mintal, este o schimbare radicală. Am avut, de asemenea, parte de răscrucea de ani. Am trecut de la nivelul anilor 1900 la nivelul anilor 2000. Am intrat în alt secol. Copil fiind, mă întrebam cu s-au simţit acei oameni ce au trecut din anii 900 în anii 1000, si ce norocoşi sunt ei că au trăit un asemenea eveniment extrem de rar.

Acum, în anul ce va veni, 2012 (după unii 2020, 2030, indiferent cum ar fi, tot prindem evenimentul în astă viaţă!), vom trece în epoca luminată din actuala epoca întunecată. De asemenea un eveniment rarisim, căci are loc la câteva sute de mii de ani!

Aşadar, am ales împreună cu ceilalţi locuitori ai Pământului, să venim să experimentăm în acestă perioadă propice pentru evoluţii rapide aşa încât, să ne putem ilumina în acestă viaţă. Din păcate mare majoritate a oamenilor, nici în ceasul al doisprezecelea nu s-a trezit. Oricum, au timp căci suntem de miliarde şi miliarde de ani… trăim de atâta timp şi pentru atâta timp… Trăim în veşnicie. O veşnicie.

Eu spun că trebuie să fim fericiţi pentru că trăim în acestă perioadă! Doamne ajută!