"Fiţi, dar, voi desăvârşiţi precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este".


Matei 5:48

marți, 2 noiembrie 2010

Norocoşi sau nu?

Vorbeam deunazi cu cineva despre norocul nostru ca oameni. Oameni ce trăim în perioada aceasta. De ce? Pentru că, am fost martorii unor schimbări extraordinare si încă nu am văzut tot. Atunci când am hotărât (sau s-a hotărât, după cum spune Scarlat Demetrescu într-una din cărtile lui, “Din tainele vieţii si ale universului”) să venim pe Pământ, pentru o nouă întrupare, am venit în acestă perioadă cu un scop precis. Se pare că este perioada, cu cele mai mari şi radicale schimbări. Este mediul propice pentru experimentări si evoluţii. Să vedem...
Am trăit într’o perioadă, sub un regim totalitar. În decembrie 1989, a avut loc o schimbare (nu comentez cum şi cine, căci nu este scopul acestei discutii ) radicală. Am trecut într’un regim aşa zis democratic. La nivelul existenţei actuale, fizic si mintal, este o schimbare radicală. Am avut, de asemenea, parte de răscrucea de ani. Am trecut de la nivelul anilor 1900 la nivelul anilor 2000. Am intrat în alt secol. Copil fiind, mă întrebam cu s-au simţit acei oameni ce au trecut din anii 900 în anii 1000, si ce norocoşi sunt ei că au trăit un asemenea eveniment extrem de rar.
Acum, în anul ce va veni, 2012 (după unii 2020, 2030, indiferent cum ar fi, tot prindem evenimentul în astă viaţă!), vom trece în epoca luminată din actuala epoca întunecată. De asemenea un eveniment rarisim, căci are loc la câteva sute de mii de ani!
Aşadar, am ales împreună cu ceilalţi locuitori ai Pământului, să venim să experimentăm în acestă perioadă propice pentru evoluţii rapide aşa încât, să ne putem ilumina în acestă viaţă. Din păcate mare majoritate a oamenilor, nici în ceasul al doisprezecelea nu s-a trezit. Oricum, au timp căci suntem de miliarde şi miliarde de ani… trăim de atâta timp şi pentru atâta timp… Trăim în veşnicie. O veşnicie.
Eu spun că trebuie să fim fericiţi pentru că trăim în acestă perioadă! Doamne ajută!

5 comentarii:

  1. Atata timp cat traiesc ma simt un om norocos. Mai cu bune, mai cu rele, important e sa alegi ce e bun si frumos din viata si sa mergi mai departe. In ceea ce priveste faptul ca norocul mi-l fac eu, cred ca 50% e gratis iar pentru cealalta jumatate trebuie sa te zbati singur.

    RăspundețiȘtergere
  2. ma consider norocos in primul rind pentru ca sunt contemporan cu mine insumi.:))Ii multumesc lui Dumnezeu ca am avut in viata satisfactia iubirii,a banului si a importantei.Acum ii multumesc ca ma tine sanatos...De restul am grija si singur.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma simt norocoasa ca am intalnit in viata multi oameni buni...si cred ca voi mai intalni

    RăspundețiȘtergere
  4. Deja, prin 2002 au inceput un alt fel de schimbari. Au inceput sa se simta, deja...Numai k noile energii nu sunt acceptate de toata lumea si de aia, multi dintre noi vor pleca. Cei ce vor ramane, vor face cele mai mari salturi spirituale intr-un timp f scurt...De aia se intampla tot felul de dezastre in care f multi oameni se intorc de unde au venit.
    Vali

    RăspundețiȘtergere
  5. sa stii ca am discutat si cu Oreste pe tema asta, si era de aceeasi parere cu tine!

    RăspundețiȘtergere